Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

 13668746 1837379609824253 6741511353893900766 o

 

Ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, a efectuat astăzi, 13.07.2016, o vizită de lucru pe șantierele Autostrăzilor Transilvania (Gilău – Nădășelu

 

și Sebeș – Turda. În cadrul vizitei, ministrul a fost însoțit de Directorul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, Cătălin Homor și reprezentanți ai CNADNR.

 

Pe Autostrada Gilău – Nădășelu, se execută lucrări pe Tronsonul 3A1 (KM 0+0000 – KM 8+700). Ministrul a remarcat mobilizarea eficientă a constructorului. După scoaterea din fondul forestier a celor 7,45 ha de pădure, constructorul a continuat lucrările în regim accelerat, astfel încât gradul de execuție a ajuns să depășească 77%. Cei 8,7 km de autostradă au termenul estimat de finalizare pentru sfârșitul anului 2016. Tot astăzi a fost emisă și Autorizația de Construire pentru Nodul rutier Nădășelu – km 8+550, culoar suplimentar, de pe secțiunea 3A a Autostrăzii Transilvania.

 

Ministrul a mers și pe Autostrada Sebeș – Turda. Pentru Loturile 1, 3 și 4 au fost realizate exproprierile necesare, a fost emis Ordinul de ministru, dar şi Autorizaţia de Construire. Pe Lotul 4, Autorizația de construire a fost emisă și pentru lucrările suplimentare. În ceea ce privește Lotul 3, se execută lucrări pe o lungime de 12,45 km. Constructorul se află deja în teren și este pregătit să accelereze ritmul de activitate. Progresul fizic actual pe Loturile 3 și 4 este de aproximativ 50%. Pe Lotul 1, Autorizația  de construire a fost emisă pentru secțiunea A, iar constructorul urmează să antreneze toate resursele la capacitate maximă, în cel mai scurt timp posibil. Traseul acestui lot are 17 km și conține și nodul direcțional Sebeș.

 

Pe Lotul 2, muncitorii lucrează pe șantier cu viteză sporită de mai bine de o lună și jumătate. Acest sector are o lungime de 24 km. Pe traseul Lotului 2 au fost descoperite zece situri arheologice ce datează din epoca neolitică. Acestea sunt investigate și descărcate de pe traseul autostrăzii.

IMG 1719

„Mi-am început mandatul prin a evalua proiectele direct de pe șantier. O să continui în această manieră pentru că vreau să vad lucrurile acolo unde se petrec. Sunt convins că fiecare constructor este conștient de rolul său în acest parteneriat și mai ales de cât de importantă este respectarea angajamentelor astfel încat, la final, când vom trage linie, vom ști că putem lucra împreună și pentru alte proiecte. Pe de altă parte, și CNADNR are obligația să-și respecte angajamentele. Mă aștept ca angajații companiei să rămână pe șantiere cât timp e nevoie, să găsească soluții fezabile pentru fiecare proiect și să sesizeze orice derapaj.” a declarat ministrul Sorin Bușe.

 

Vizita Ministrului Transporturilor va continua pe șantierele CNADNR.

GALERIE FOTO

 

E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!