Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

 1 orastie

 

Ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, a efectuat, alături de Directorul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România 

(CNADNR), Cătălin Homor și reprezentanți ai CNADNR, o vizită de lucru pe Lotul 3 al Autostrăzii Orăștie – Sibiu. 

 

Este pentru prima dată când CNADNR execută lucrări în regie proprie.


Au fost promovate două faze de intervenţie pentru refacerea corpului autostrăzii în urma Expertizei Tehnice şi a Proiectului de Remediere. Faza I a constat în intervenţia imediată asupra terenului de fundare al corpului autostrăzii. Această etapă a cuprins: organizarea de şantier, pregătirea terenului, achiziţia de materiale, realizarea proiectului de fundare. Faza II reprezintă reconstrucţia efectivă a sectorului, în baza proiectului iniţial.

 

Termenul pentru reluarea circulației rămâne stabilit în luna septembrie 2016.


Lucrările de refacere aferente lotului 3 au început în luna aprilie 2016.

 

„Termenul pentru reconstrucția celor 200 de metri de pe Orăștie - Sibiu se menţine. Se va face Expertiza pe întreg lotul, iar dacă apar probleme le vom remedia pe parcurs, fără a afecta traficul. Apreciez ca ați avut curajul să preluaţi voi lucrarea. Decizia aceasta trebuie respectată. Reparăm ce nu au făcut alții, din păcate, dar pe banii lor. Nu trebuie să existe nicio abatere de la termenul de finalizare înaintat şi pentru cea mai mică întârziere vă rog sa-mi prezentaţi soluţiile”, a declarat Ministrul Transporturilor, Sorin Bușe.

 

Informații suplimentare

Valoarea contractelor este estimată la 3.715.262 lei fără TVA. Suma este asigurată din garanții de bună execuție a constructorului care au fost executate de către CNADNR.
Compania a executat Garanția de Bună Execuție constituită de către Salini Impregilo SpA, în valoare de 60.479.160 lei, sumă ce a fost încasată de companie de la banca emitentă în data de 28.04.2016.

 

2 orastie

 

 

E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!