Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

WhatsApp Image 2019 05 04 at 16.03.00

Sâmbătă, 4 mai 2019, Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc și directorul general CNAIR, Narcis  Neaga au verificat stadiul lucrărilor la obiectivele de investiții gestionate de Ministerul Transporturilor în județul Caraș Severin. Unul dintre obiectivele verificate a fost DN 57 Oraviţa – Moraviţa.

Direcţia Regională de Drumuri Timișoara a început lucrările în regie proprie pe acest drum. Se lucrează inclusiv la intersecția DN 57 cu DN 57B. Au fost deja executate burdușiri pe o suprafață de 200 mp și lucrări de frezare și așternere covor asfaltic pe un tronson de 24 de kilometri, pe DN 57 începând de la km 152 (Oravița) până la km 177 (limita cu județul Timiș).

Ministrul Răzvan Cuc a subliniat faptul că va veni în continuare în județul Caraș-Severin pentru a se asigura ca lucrările sunt de bună calitate și vor fi încheiate în cel mai scurt timp posibil.

"Lucrările au început încă din luna aprilie. Se lucrează la structura drumului naţional, astfel încât va creşte şi capacitatea portantă. Lucrările sunt de amploare, de bună calitate şi, foarte important, se fac în regie proprie. Aşa cum spuneam, banii sunt alocaţi de la bugetul de stat, deci nu vor fi probleme legate de alocarea fondurilor. Este foarte important ca şi compania, prin Direcţia regională, să lucreze neîncetat, pentru că, aşa cum am promis, voi veni în vizită pe şantier. Această vizită a fost anunţată, dar voi mai veni, neanunţat, în perioada imediat următoare şi vreau să văd că lucrările se desfăşoară repede şi că vor fi de calitate. Implicarea este masivă şi rezultatele se văd, mai ales atunci când această implicare vine şi din partea parlamentarilor din judeţ", a declarat Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!