Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

Data publicării: 18.12.2018

Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 29.12.2018

 

Grup ţintă

Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.

 

Scurta descriere a reglementării:

 

Elaborarea prezentului proiect de ordin, are ca scop reglementarea organizării și exercitării activității de supraveghere a respectării REGULAMENTULUI (CE) nr. 1371/2007 desfășurată de Autoritatea Feroviară Română–AFER pentru respectarea acestuia, precum și a formei, modelului, conținutului legitimației speciale și a funcțiilor care au dreptul de a efectua supravegherea.


Una din tematicile de interes ale CONSILIULUI UNIUNII EUROPENE pentru perioada în care președinția acestuia va fi exercitată de România, este propunerea de revizuire a REGULAMENTULUI (CE) nr. 1371/2007. Conform noilor cerințe propuse de către statele membre UE, operatorii de transport feroviar de călători, administratorul/gestionarii de infrastructură vor avea de îndeplinit cerințe mult mai stricte pentru furnizarea serviciilor de transport feroviar de călători, la care este necesar a se alinia până în anul 2020. Prin activitatea specifică de identificare a neconformităților în activitatea acestora, de stabilire a unor recomandări, precum și de monitorizare a unor planuri de măsuri pentru remedierea disfuncționalităților identificate, compartimentul de specialitate din cadrul Autorității Feroviare Române – AFER, poate oferi recomandări întreprinderilor feroviare din România, contribuind activ la demersul alinierii țării noastre la politica privind drepturile călătorilor din transportul feroviar al Uniunii Europene.


Astfel, în conformitate cu politica europeană comună din domeniul transporturilor, în România este important să se asigure protecţia drepturilor călătorilor din transportul feroviar, precum şi îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei serviciilor de transport feroviar de călători, pentru a contribui la creşterea ponderii transportului feroviar în raport cu alte moduri de transport.
Aprobarea prevederilor privind utilizarea legitimației speciale va facilita accesul personalului desemnat al AFER în unitățile entităților respective, pentru cercetarea, verificarea și sancționarea cazurilor de încălcări identificate. În același timp, lipsa reglementării în cauză, îngreunează activitatea de verificare a situațiilor de încălcare a prevederilor REGULAMENTULUI (CE) nr. 1371/2007, sesizate de călători, prin petiții înaintate către AFER, spre soluționare.


Totodată, în lipsa unui formular tipizat de Proces Verbal de Constatare și Sancționare a Contravenției, care să respecte legislația în vigoare, cazurile de încălcări ale REGULAMENTULUI (CE) nr. 1371/2007 identificate, nu pot fi sancționate, fapt ce duce la zădărnicirea tuturor măsurilor menite să corecteze situațiile respective.
Necesitatea reglementării activităţii de supraveghere a respectării drepturilor şi obligaţiilor călătorilor din transportul feroviar, inclusiv a celor cu handicap sau mobilitate redusă, este cerută și de intensificarea acțiunilor care se impun pentru evitarea începerii unei proceduri de infringement


Faţă de cele de mai sus, a fost elaborat prezentul proiect de Ordin al Ministrului Transporturilor pentru aprobarea Normelor privind organizarea și exercitarea activității de supraveghere desfășurată de Autoritatea Feroviară Română – AFER pentru respectarea REGULAMENTULUI (CE) nr. 1371/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind drepturile și obligațiile călătorilor din transportul feroviar, a formei, modelului, conținutului legitimației speciale, a funcțiilor care au dreptul la aceasta, precum și a modelului Procesului Verbal de Constatare și Sancționare a Contravenției.

 

Documente supuse consultării
Instrument de motivare

Text proiect

 

 

Documentele pot fi consultate şi în cadrul Punctului de Informare de la ministerul Transporturilor - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G.

 

Elaborarea şi transmiterea propunerilor/observaţiilor/opiniilor
Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului

 

Coordonate de contact

 

Propunerile/opiniile/sugestiile celor interesaţi pot fi transmise prin cel puţin una din următoarele modalităţi:

  • Prin poştă la adresa Ministerul Transporturilor – Direcţia  Comunicare, Relaţia cu  Sindicatele, Patronatele si Organizaţiile  Neguvernamentale – Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti

  • Prin depunere la Registratura Ministerului Transporturilor - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G

  • Prin fax la numărul de telefon 021-319.61.29

  • Prin poşta electronică la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 

  • Prin formularul E-consultare

 

Propuneri primite

 

Propuneri primite de la

Data receptiei

 
 
   

 

 

Documente conexe

 

Prezentat în

Şedinţa

Data

 

 

E-consultare
In cadrul acestei rubrici se vor indica articolele din proiectul de act normativ pentru care exista o propunere de modificare
Selecteaza fisierul
E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!