Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

Data publicării: 05.05.2022

Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 16.05.2022

 

Grup ţintă

Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.

 

Scurta descriere a reglementării:

În data de 08.03.2022 s-a publicat în Monitorul Oficial al României nr. 228, Partea I, Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 209/2022 pentru aprobarea standardelor de instruire, confirmarea competenței şi certificarea calificărilor profesionale ale personalului navigant român de la bordul navelor de navigaţie interioară, cu aplicare de la data publicării. OMTI nr. 209/2022 transpune:

- Directiva (UE) 2017/2397 a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2017 privind recunoașterea calificărilor profesionale în domeniul navigației interioare și de abrogare a Directivelor 91/672/CEE și 96/50/CE ale Consiliului,

- Directiva delegată (UE) 2020/12 a Comisiei din 2 august 2019 de completare a Directivei (UE) 2017/2397 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele pentru competențe și cunoștințele și aptitudinile corespunzătoare, pentru examenele practice, pentru omologarea simulatoarelor și pentru capacitatea din punct de vedere medical și

- Directiva (UE) 2021/1233 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iulie 2021 de modificare a Directivei (UE) 2017/2397 în ceea ce privește măsurile tranzitorii pentru recunoașterea certificatelor țărilor terțe.

Directivele enumerate mai sus stabilesc condițiile și procedurile pentru certificarea calificărilor membrilor echipajului de punte implicați în operarea unei nave care navighează pe căile navigabile interioare ale UE, recunoașterea acestor calificări, emiterea certificatului de calificare al Uniunii, emiterea de autorizații specifice.

Transpunerea directivei a adus modificări substanțiale sistemului de emitere a documentelor pentru membrii personalului de punte ambarcat la bordul navelor de navigație interioară, a condus la necesitatea aprobării de către Autoritatea Navală Română (ANR) a tuturor programelor de formare organizate de CERONAV, conform standardelor din directivele europene și a condus la stabilirea unui sistem de certificare de atestare la nivel național, pentru membrii de echipaj alții decât cei de punte sau care nu intrau sub incidența directivei.

Având în vedere că de la publicarea și aplicarea OMTI nr. 209/2022 au apărut cazuri particulare, pentru soluționarea acestora a fost realizată o analiză și s-a considerat necesar completarea dispozițiilor tranzitorii cu prevederi care să permită ANR:

- prelungirea certificatelor existente pentru persoanele a căror documente au expirat și nu au avut posibilitatea înscrierii la programe de formare conform noilor standarde, acestea fiind în curs de aprobare;

- utilizarea până la data de 31.12.2022 a modelului actual de carnet de serviciu, care permite înregistrări privind dovada calificǎrii, aptitudinii medicale şi  psihologice, a timpilor de navigaṭie şi a sectoarelor parcurse;

- emiterea, până la data de 31.12.2022, de adeverințe pentru conducătorii de navă, a căror brevete expiră în anul 2022, prin care să se ateste calificarea, având în vedere că fiecare membru al echipajului de punte va avea un număr unic european de înregistrare în baza de date a Uniunii Europene pentru personal navigant;

- clarificarea unor aspecte privind situația cursanților care au început programe de formare în cadrul CERONAV conform legislației anterioare publicării OMTI nr. 209/2022.

De asemenea s-a constatat că prin transpunerea efectivă a directivei a rezultat cazul din Anexa nr. 1, de la punctul 3.1. a), care se va modifica în sensul introducerii unui examen în vederea obținerii certificatului de calificare al UE pentru obținerea calificării conducător de navă, în conformitate și cu prevederile art. 62, alin. (1) din OG nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Anexa nr. 6 la OMTI nr. 209/2022 care stabilește cerințe minime naționale privind vârsta, conformitatea admnistrativă, competenţa şi timpul de navigaţie în vederea eliberării documentelor de atestare la nivel naţional va fi modificată pentru concordanța unor termeni utilizați în cuprinsul OMTI nr. 209/2022 și Anexa nr. 6.

 

Documente supuse consultării
Instrument de motivare

Text proiect

Anexa

Versiune îmbunătățită - 20.06.2022

 

Documentele pot fi consultate şi în cadrul Punctului de Informare de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G.

 

Elaborarea şi transmiterea propunerilor/observaţiilor/opiniilor
Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului

 

Coordonate de contact

 

Propunerile/opiniile/sugestiile celor interesaţi pot fi transmise prin cel puţin una din următoarele modalităţi:

  • Prin poştă la adresa Ministerul Transporturilor și Infrastructurii– Direcţia  Comunicare și Dialog Social – Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti

  • Prin depunere la Registratura Ministerului Transporturilor și Infrastructurii - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G

  • Prin fax la numărul de telefon 021-319.61.29

  • Prin poşta electronică la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 

  • Prin formularul E-consultare

 

ÎN SITUAȚIA ÎN CARE DORIȚI CA NUMELE ȘI PRENUMELE DUMNEAVOASTRĂ (SAU DENUMIREA PERSOANEI JURIDICE) SĂ NU APARĂ ÎN TABELUL CU PROPUNERI PRIMITE DIN PARTEA SOCIETĂȚII CIVILE AVEM RUGĂMINTEA SĂ SPECIFICAȚI ACEST LUCRU LA SFÂRȘITUL DOCUMENTULUI TRANSMIS DE CĂTRE DUMNEAVOASTRĂ

 

Propuneri primite

 

Propuneri primite de la

Data receptiei

   
   

 

 

Documente conexe

 

Prezentat în

Şedinţa

Data

 

E-consultare
In cadrul acestei rubrici se vor indica articolele din proiectul de act normativ pentru care exista o propunere de modificare
Selecteaza fisierul
E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!