Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

Data publicării: 27.07.2020

Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 07.08.2020

 

Grup ţintă

Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.

 

Scurta descriere a reglementării:

 

Prin Hotărârea Guvernului nr. 108/2020 privind interoperabilitatea sistemului feroviar a fost transpusă în legislaţia naţională Directiva (UE) 2016/797 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2016 privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Uniunea Europeană (reformare), partea a Pilonului Tehnic al celui de-al Patrulea Pachet Feroviar, prin care au fost stabilite condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru realizarea interoperabilităţii sistemului feroviar din România cu sistemul feroviar al Uniunii Europene, referitoare la proiectarea, construirea, punerea în funcţiune, modernizarea, reînnoirea, exploatarea şi întreţinerea elementelor sistemului feroviar.

Pentru a crește cu adevărat competitivitatea sectorului feroviar al Uniunii fără a denatura concurența între principalii actori ai sistemului feroviar al Uniunii, ar trebui ca STI și recomandările agenției referitoare la aceste STI să fie elaborate cu respectarea principiilor deschiderii, consensului și transparenței, definite în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1025/2012.

Procedurile care reglementează evaluarea conformității sau a adecvării pentru utilizare a elementelor constitutive ar trebui să se bazeze pe utilizarea modulelor pentru procedurile de evaluare a conformității, adecvarea pentru utilizare și verificare „CE” care trebuie utilizate în specificațiile tehnice de interoperabilitate adoptate în temeiul prezentei Directive. În măsura posibilului și în scopul promovării dezvoltării industriale, este adecvat să se elaboreze proceduri care să implice un sistem de asigurare a calității.

Conformitatea elementelor constitutive este legată în principal de zona lor de utilizare pentru a garanta interoperabilitatea sistemului și nu numai circulația lor liberă pe piața Uniunii. Ar trebui să fie evaluat gradul de adecvare pentru utilizarea a elementelor constitutive critice din punctul de vedere al siguranței, disponibilității sau economiei sistemului. De aceea, nu este necesar ca producătorul să aplice marcajul „CE” pe elementele constitutive care fac obiectul prezentei directive. Pe baza evaluării conformității și/sau a adecvării pentru utilizare, declarația de conformitate a producătorului ar trebui să fie suficientă.

Cu toate acestea, producătorii sunt obligați să aplice marcajul „CE” pe anumite componente, pentru a certifica conformitatea acestora cu alte dispoziții ale dreptului Uniunii referitoare la acestea.

În prezent, organismele de evaluare a conformităţii cu STI sunt evaluate, notificate şi monitorizate în baza Ordinul ministrului transporturilor nr. 1353/2017 privind aprobarea procedurii de evaluare, monitorizare şi notificare a organismelor notificate din domeniul feroviar, elaborat în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 877/2010 privind interoperabilitatea sistemului feroviar, cu modificările şi completările ulterioare. Această hotărâre a fost abrogată de Hotărârea Guvernului nr. 108/2020, care, de asemenea, impune elaborarea unei noi metodologii pentru evaluarea și monitorizarea organismelor de evaluare a conformității, care să fie în conformitate cu legislaţia europeană şi naţională aplicabilă la acest moment.

Acest act normativ stabileşte modul de notificare, desemnare, evaluare şi monitorizare a organismelor responsabile cu activităţile de evaluare a conformităţii elementelor constitutive de interoperabilitate cu specificaţiile tehnice de interoperabilitate (STI) sau, după caz, cu normele naţionale.

 

Documente supuse consultării
Instrument de motivare

Text proiect

Anexa

  

Documentele pot fi consultate şi în cadrul Punctului de Informare de la ministerul Transporturilor - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G.

 

Elaborarea şi transmiterea propunerilor/observaţiilor/opiniilor
Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului

 

Coordonate de contact

 

Propunerile/opiniile/sugestiile celor interesaţi pot fi transmise prin cel puţin una din următoarele modalităţi:

  • Prin poştă la adresa Ministerul Transporturilor – Direcţia  Comunicare, Relaţia cu  Sindicatele, Patronatele si Organizaţiile  Neguvernamentale – Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti

  • Prin depunere la Registratura Ministerului Transporturilor - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G

  • Prin fax la numărul de telefon 021-319.61.29

  • Prin poşta electronică la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 

  • Prin formularul E-consultare

 

Propuneri primite

 

Propuneri primite de la

Data receptiei

   
   

 

 

Documente conexe

 

Prezentat în

Şedinţa

Data

 

E-consultare
In cadrul acestei rubrici se vor indica articolele din proiectul de act normativ pentru care exista o propunere de modificare
Selecteaza fisierul
E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!