Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

Astăzi,  9 septembrie 2022, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ: 

Ordonanța de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea unor acte normative și reorganizarea unor instituții publice care funcționează în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii

 

 

 

Scurtă descriere

Prezentul proiect de act normativ urmărește crearea cadrului legal necesar care să reglementeze statutul juridic al axei triple (tridem), prin modificarea punctului 3 din Anexa nr. 3 la Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin eliminarea sintagmei „nemotoare” din textul de lege.

Modificarea art. 15 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 84/2003 se justifica prin necesitatea corelării Ordonanaței de urgență a Guvernului nr. 84/2003, cu cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 174/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prin care Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a trecut de sub autoritatea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Parteneriat Public - Privat şi Promovarea Exporturilor, sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind reorganizată ulterior şi denumită Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A., conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. şi înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere - S.A., precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare.

Modificarea art. 16 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 84/2003 se justifica prin necesitatea corelării cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare.

        Modificarea art. 154 din Legea nr. 98/2016 se justifica prin necesitatea limitării posibilității de constituire a garanției de participare, după caz a garanției de bună execuție prin scrisori de garanție emise de instituții financiare nebancare din România sau din alt stat membru pentru procedurile de achiziție publică a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 50.000.000 lei fără TVA, este determinată de următoarele aspecte:

  • Procedurile de achiziție publică a căror valoare depășește suma de 50.000.000 lei fără TVA sunt aferente unor proiecte de o complexitate deosebită, prin care sunt realizate lucrări de o mare anvergură. Pentru a nu periclita eventualele suspendări ale plăților sau chiar încetarea contractelor, este necesar ca autoritățile contractante să beneficieze de pârghii care să le confere posibilitatea remedierii lucrărilor din sumele garantate, în situațiile antemenționate. Aceste măsuri sunt necesare, având în vedere că acele contracte a căror valoare depășește suma de 50.000.000 lei fără TVA sunt  aferente infrastructurilor majore, care sunt finanțată din fonduri externe, iar asigurarea unei garanții solide va conduce inclusiv la evitarea pierderii surselor de finanțare, inclusiv cele propuse din programele a căror întindere este până în anul 2026.

Modificarea art. 164 din Legea nr. 99/2016 se justifica prin necesitatea limitării posibilității de constituire a garanției de participare, după caz a garanției de bună execuție prin scrisori de garanție emise de instituții financiare nebancare din România sau din alt stat membru pentru procedurile de achiziție publică a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 50.000.000 lei fără TVA, este determinată de următoarele aspecte:

  • Procedurile de achiziție publică a căror valoare depășește suma de 50.000.000 lei fără TVA sunt aferente unor proiecte de o complexitate deosebită, prin care sunt realizate lucrări de o mare anvergură. Pentru a nu periclita eventualele suspendări ale plăților sau chiar încetarea contractelor, este necesar ca autoritățile contractante să beneficieze de pârghii care să le confere posibilitatea remedierii lucrărilor din sumele garantate, în situațiile antemenționate. Aceste măsuri sunt necesare, având în vedere că acele contracte a căror valoare depășește suma de 50.000.000 lei fără TVA sunt  aferente infrastructurilor majore, care sunt finanțată din fonduri externe, iar asigurarea unei garanții solide va conduce inclusiv la evitarea pierderii surselor de finanțare, inclusiv cele propuse din programele a căror întindere este până în anul 2026.

Modificarea art. 71 din Legea nr. 100/2016 se justifica prin necesitatea limitării posibilității de constituire a garanției de participare, după caz a garanției de bună execuție prin scrisori de garanție emise de instituții financiare nebancare din România sau din alt stat membru pentru procedurile de achiziție publică a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 50.000.000 lei fără TVA, este determinată de următoarele aspecte:

  • Procedurile de achiziție publică a căror valoare depășește suma de 50.000.000 lei fără TVA sunt aferente unor proiecte de o complexitate deosebită, prin care sunt realizate lucrări de o mare anvergură. Pentru a nu periclita eventualele suspendări ale plăților sau chiar încetarea contractelor, este necesar ca autoritățile contractante să beneficieze de pârghii care să le confere posibilitatea remedierii lucrărilor din sumele garantate, în situațiile antemenționate. Aceste măsuri sunt necesare, având în vedere că acele contracte a căror valoare depășește suma de 50.000.000 lei fără TVA sunt  aferente infrastructurilor majore, care sunt finanțată din fonduri externe, iar asigurarea unei garanții solide va conduce inclusiv la evitarea pierderii surselor de finanțare, inclusiv cele propuse din programele a căror întindere este până în anul 2026.

Având în vedere aspectele prezentate, se impune adoptarea de măsuri imediate care să genereze o creștere rapidă a contribuţiei reale a întreprinderilor publice la îmbunătăţirea parametrilor economiei româneşti şi la echilibrarea bugetului de stat, prin:

  1. Înfiinţarea Regiei Autonome ”Autoritatea Rutieră Română”, persoană juridică română, cu sediul în municipiul Bucureşti, bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1, care va funcționa ca regie autonomă de interes public național, sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, prin reorganizarea Autorității Rutiere Române, instituţie publică care se desfiinţează.

Principalele modificări privind înființarea Regiei Autonome ”Autoritatea Rutieră Română”, prevăzute în prezentul proiect de act normativ, vizează următoarele:

Regia Autonomă ”Autoritatea Rutieră Română” se substituie în toate drepturile și obligațiile Autorității Rutiere Române.

Regia Autonomă ”Autoritatea Rutieră Română”, în calitate de organism tehnic specializat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii va avea ca obiect de activitate:

  1. a) exercitarea, atribuțiilor de autoritate competentă în domeniul transporturilor rutiere prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile desemnării și delegării de competene de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii;
  2. b) exercitarea, atribuțiilor de autoritate competentă în domeniul gestionării siguranţei circulaţiei pe reţeaua rutieră în condițiile prevăzute in Legea nr. 265/2008 privind gestionarea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutieră, cu modificările și completările ulterioare;
  3. c) exercitarea, atribuțiilor de autoritate competentă în domeniul atribuirii electronice și a distribuirii autorizațiilor de transport rutier internațional de marfă, prin preluarea atribuțiilor operatorului SIAE – Autoritatea pentru Digitalizarea României, astfel cum sunt stabilite în Hotărârea Guvernului nr. 1173/2003 privind atribuirea electronică şi distribuirea autorizaţiilor de transport rutier internaţional de marfă;
  4. d) exercitarea atribuțiilor de autoritate competentă în domeniul transporturilor rutiere, altele decât cele prevăzute la lit. a) - c), stabilite în sarcina sa prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului.

Personalul Autorității Rutiere Române va fi preluat de Regia Autonomă ”Autoritatea Rutieră Română”, în condiţiile legii. Până la încheierea contractului colectiv de muncă al Regiei Autonome ”Autoritatea Rutieră Română” personalul prevăzut la alin. (1) va beneficia de drepturile de salarizare şi de celelalte drepturi de personal prevăzute în contractul colectiv de muncă al Autorității Rutiere Române, corespunzătoare posturilor pe care urmează a le ocupa, precum şi de alte drepturi prevăzute în legislaţia în vigoare. 

Finanţarea Regiei Autonome ”Autoritatea Rutieră Română” se realizează integral din venituri proprii, fonduri externe nerambursabile și alte surse legal constituite.

Veniturile proprii ale Regiei Autonome ”Autoritatea Rutieră Română”  se constituie din:

  1. a) efectuarea de activităţi specifice pentru exercitarea atribuțiilor de organism tehnic specializat;
  2. b) producerea şi valorificarea unor produse din activităţi proprii şi conexe, închirieri, prestaţii editoriale sau tipografice, exploatarea unor bunuri pe care le au în administrare, precum și alte prestări de servicii;
  3. c) fondurile alocate şi/sau rambursate de către organismele Uniunii Europene pentru acoperirea unor cheltuieli aferente îndeplinirii obiectului de activitate.

(3) Bugetul de venituri şi cheltuieli al Regiei Autonome ”Autoritatea Rutieră Română” se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii, la propunerea consiliului de administrație, regia fiind exceptată de la aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru prestarea activităților specifice pentru exercitarea atribuțiilor de organism tehnic specializat, Regia Autonomă ”Autoritatea Rutieră Română” percepe tarife, care se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor si infrastructurii.

Tarifele pentru producerea şi valorificarea unor produse din activităţi proprii şi conexe, închirieri, prestaţii editoriale sau tipografice, exploatarea unor bunuri pe care le au în administrare, precum și alte prestări de servicii se aprobă de către consiliul de administrație al Regiei Autonome ”Autoritatea Rutieră Română”, prin hotărâre, potrivit reglementărilor în vigoare.

În scopul eficientizării activității de atribuire electronică şi de distribuire a autorizaţiilor de transport rutier internaţional de marfă, prin preluarea de către Regia Autonomă ”Autoritatea Rutieră Română” a atribuțiilor stabilite pentru Autoritatea pentru Digitalizarea României, se modifică în mod corespunzător Hotărârea Guvernului nr. 1173/2003 privind atribuirea electronică şi distribuirea autorizaţiilor de transport rutier internaţional de marfă, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

  1. Înființarea Regiei Autonome ”Autoritatea Navală Română”, cu sediul în municipiul Constanţa, incinta Port Constanţa, numărul 1, clădirea Autorităţii Navale Române, ca persoană juridică română de interes public national, sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, ce funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, prin reorganizarea Autorității Navale Române, instituţie publică care se desfiinţează.

Potrivit propunerii de act normativ, Regia Autonomă ”Autoritatea Navală Română” se substituie în toate drepturile și obligațiile Autorității Navale Române.

Totodată, prin proiectul de act normativ se dispune că Regia Autonomă ”Autoritatea Navală Română” este organismul tehnic de specialitate care funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în domeniul siguranţei navigaţiei şi al securităţii navelor, desemnat să asigure în principal atribuțiile Autorității Navale Române, stabilite prin actele constitutive mai sus menționate. 

Menționăm faptul că personalul Autorității Navale Române va fi preluat de Regia Autonomă ”Autoritatea Navală Română”, în condiţiile legii. Până la încheierea contractului colectiv de muncă al Regiei Autonome ”Autoritatea Navală Română” personalul prevăzut la alin. (1) va beneficia de drepturile de salarizare şi de celelalte drepturi de personal prevăzute în contractul colectiv de muncă al Autorității Navale Române, corespunzătoare posturilor pe care urmează a le ocupa, precum şi de alte drepturi prevăzute în legislaţia în vigoare. 

În ceea ce privește sursele de finanțare ale Regiei Autonome ”Autoritatea Navală Română”, acestea se constituie din venituri proprii, fonduri externe nerambursabile și alte surse legal constituite.

Pentru activităţile pe care le efectuează în scopul îndeplinirii obligaţiilor ce revin statului în temeiul prevederilor unor convenţii şi acorduri internaţionale la care România este parte, Regia Autonomă ”Autoritatea Navală Română” poate primi fondurile necesare acoperirii cheltuielilor, de la bugetul de stat, prin bugetul MTI.

Date fiind specificul activității Regiei Autonome ”Autoritatea Navală Română” și eventualele particularități ale acesteia prin raportare la activitățile desfășurate cu titlu general de alte regii autonome, se propune ca bugetul de venituri şi cheltuieli al acesteia să se aprobe prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii, la propunerea consiliului de administrație. Totodată, se propunerea instituirea unei derogări de la aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin măsurile propuse, se are în vedere creșterea capacității Regiei Autonome ”Autoritatea Navală Română” de a atrage, utiliza, reține și motiva resursa umană de specialitate, în vederea oferirii de servicii publice mai bune și, totodată, în vederea aducerii la îndeplinire a obligațiilor ce revin statului din acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte în ceea ce privește siguranța navigației și securitatea navei.  

III. Prin proiectul de act normativ se propune înființarea Regiei Autonome ”Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV”, denumită în continuare Regia Autonomă ”CERONAV” , ca persoană juridică română de interes public national, sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, ce funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, prin reorganizarea Centrului Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV, denumită în continuare CERONAV, instituţie publică care se desfiinţează.

Potrivit propunerii de act normativ, Regia Autonomă ”CERONAV” se substituie în toate drepturile și obligațiile CERONAV.

Totodată, prin proiectul de act normativ se dispune că Regia Autonomă ”CERONAV” este organismul tehnic de specialitate care funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în domeniul pregătirii profesionale şi perfecţionării personalului navigant, desemnat să asigure în principal atribuțiile CERONAV, stabilite prin actele constitutive mai sus menționate. 

Menționăm faptul că personalul CERONAV va fi preluat de Regia Autonomă ”CERONAV”, în condiţiile legii. Până la încheierea contractului colectiv de muncă al Regiei Autonome ”CERONAV” personalul prevăzut la alin. (1) va beneficia de drepturile de salarizare şi de celelalte drepturi de personal prevăzute în contractul colectiv de muncă al CERONAV, corespunzătoare posturilor pe care urmează a le ocupa, precum şi de alte drepturi prevăzute în legislaţia în vigoare. 

În ceea ce privește sursele de finanțare ale Regiei Autonome ” CERONAV”, acestea se constituie din venituri proprii, fonduri externe nerambursabile și alte surse legal constituite.

Prin măsurile propuse, se are în vedere creșterea capacității Regiei Autonome ”CERONAV” de a atrage, utiliza, reține și motiva resursa umană de specialitate, în vederea creșterii calității sistemului de pregătire profesională și perfecționare a personalului navigant și, totodată, în vederea oferirii de servicii publice mai bune.

  1. Reorganizarea Autorității Feroviare Române – AFER și Autorității de Siguranță Feroviară Română – ASFR ca regii autonome cu personalitate juridică distinctă, simplificarea circuitului birocratic, fluidizarea deciziei, independența în ceea ce privește organizarea și procesul decizional, astfel:
  • Autoritatea Feroviară Română – AFER, regie autonomă cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, finanțată integral din venituri proprii, prin preluarea activităților și personalului aferent din cadrul Organismului Notificat Feroviar Român – ONFR suplimentar față de activitățile desfășurate în prezent.
  • Autoritatea de Siguranță Feroviară Română – ASFR, regie autonomă cu rol de autoritate națională de siguranță, cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii, prin comasarea cu Organismul de Licențe Feroviare Român – OLFR și preluarea din cadrul AFER a activității, structurii de personal și patrimoniul aferent ASFR.

Autoritatea de Siguranță Feroviară Română – ASFR va fi organismul tehnic specializat în domeniul feroviar care va îndeplini atribuțiile autorității naționale de siguranță în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (2) din OUG nr. 73/2019 privind siguranța feroviară.

Autoritatea de Siguranță Feroviară Română - ASFR va asigura respectarea condițiilor care trebuie să fie îndeplinite pentru asigurarea siguranței sistemului feroviar din România, referitoare la proiectarea, construirea, punerea în funcțiune, modernizarea, reînnoirea, exploatarea și întreținerea elementelor acestui sistem, precum și la calificările profesionale și condițiile de sănătate și de siguranță aplicabile personalului care contribuie la exploatarea și întreținerea sa conform OUG nr. 73/2019.

Autoritatea de Siguranță Feroviară Română - ASFR, în calitate de autoritatea națională de siguranță, va fi independentă în ceea ce privește organizarea și procesul decizional de orice operator de transport feroviar, administrator/gestionar de infrastructură feroviară, solicitant sau entitate contractantă care atribuie contracte de servicii publice, potrivit legii.

Autoritatea Feroviară Română – AFER, va fi organism de evaluare a conformității care va îndeplini atribuțiile de „organism notificat” și „organism desemnat” de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în conformitate cu prevederile HG nr. 108/2020, pentru a fi responsabil cu activitățile de evaluare a conformității, inclusiv etalonare, încercare, certificare și inspecție.

Autoritatea Feroviară Română – AFER va fi independentă în ceea ce privește organizarea, structura juridică și procesul decizional, de orice operator de transport feroviar, administrator al infrastructurii, solicitant de certificare și entitate contractantă.

Argumente în aplicarea propunerii de reorganizare a celor două instituții:

  • În fiecare stat membru al UE există o autoritate națională de siguranță, în majoritatea cazurilor de sine stătătoare sau în cadrul ministerului de resort. Astfel se va elimina ambiguitatea creată de actuala formă de organizare, respectiv de funcționarea unei autorități (de siguranță feroviară-ASFR) în cadrul altei autorități (feroviare-AFER), fiind în același timp independente una de alta și subordonate organizatoric în același timp);
  • Pentru exercitarea atribuțiilor conferite de lege și regulamentele UE, autoritatea națională de siguranță din România, respectiv Autoritatea de Siguranță Feroviară Română – ASFR, trebuie să fie subiect de drept conform legislației în vigoare;
  • Toate atribuțiile din statele membre UE privind siguranța feroviară și interoperabilitatea sistemului feroviar sunt exercitate de către autoritățile naționale de siguranță, fapt reieșit din documentele Comisiei Europene emise pentru sistemul de transport feroviar;
  • În conformitate cu prevederile art. R17 din Capitolul R4 din Anexa 1 la Decizia nr. 768/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 iulie 2008, privind un cadru comun pentru comercializarea produselor și de abrogare a Deciziei 93/465/CEE a Consiliului, precum și prevederile art. 29 alin. (2) din HG nr. 108/2020 privind interoperabilitatea sistemului feroviar, „organismul de evaluare a conformității trebuie înființat în temeiul legislației naționale și trebuie să aibă personalitate juridică”.
  • Pentru exercitarea atribuțiilor conferite de lege și regulamentele europene, organismul de evaluare a conformității, respectiv Autoritatea Feroviară Română – AFER, trebuie să fie subiect de drept conform legislației în vigoare;
  • În acest fel se va asigura opozabilitate pentru activitățile derulate de Autoritatea de Siguranță Feroviară Română – ASFR, după cum urmează:
  • documente specifice emise persoanelor juridice și persoanelor fizice din sistemul de transport feroviar și cu metroul, unele din documente fiind valabile fiind valabile în statele membre ale Uniunii Europene sau statele părți la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE), conform directivelor europene pentru sistemul de transport feroviar;
  • asigurarea respectării condițiilor care trebuie să fie îndeplinite pentru realizarea interoperabilității sistemului feroviar din România;
  • efectuarea activităților de supraveghere pe teritoriul României a conformității elementelor constitutive de interoperabilitate cu cerințele esențiale și a entităților din transportul feroviar, inclusiv în cooperare cu autoritățile naționale de siguranță din statele membre învecinate, în cazul infrastructurii feroviare transfrontaliere;
  • utilizarea sistemului de informare și comunicare creat de Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate, împreună cu celelalte autorități naționale de siguranță, cu Agenția și cu solicitanții, sistem care are funcția de „ghișeu unic”.

Acest nou mod de organizare va conduce la:

  1. o activitate mai suplă a acestor două entități reorganizate, care vor avea responsabilitate juridică în activitățile pe care le prestează;
  2. posibilitatea selectării personalului odată cu înființarea celor două entități reorganizate pentru creșterea calitativă a acestuia având în vedere importanța și responsabilitatea activităților pe care le prestează;
  3. activitățile prestate de către AFER și ASFR nu vor conduce la o creștere a tarifelor pentru activitățile prestate, necrescând povara economică pentru operatorii economici din sistemul feroviar și cu metroul;
  4. implementarea unei digitalizări a proceselor de depunere și prelucrare a documentelor care vor sta la baza emiterii documentelor specifice de către cele două instituții nou create, inclusiv pentru procesul de tarifare.
  5. atribuțiile Organismului de Licențe Feroviare Române – OLFR, inclusiv personalul aferent vor fi preluate și exercitate de către ASFR.

Atribuțiile de organism de evaluare  a conformității vor fi preluate de către Autoritatea Feroviară Română – AFER, care are personalitate juridică și respectă astfel prevederile Art. 14 – Autoritățile de notificare - din Decizia 768/2008/CE al Parlamentului European și al Consiliului.

 

 

 

Documentaţia aferentă proiectului de act normativ include:

 

 

 

Documentaţia poate fi consultată: 

  • pe pagina de internet a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în cadrul anunțului referitor la inițierea procedurii de consultare publică cu privire la prezentul proiect de act normativ
  • în cadrul Punctului de Informare de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G.
  • proiectul de act normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la Registratura Ministerului Transporturilor – Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G.

 

Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională se pot depune, prin una din următoarele modalități, până la data de 16.09.2022:

□ prin formularul online E-consultare disponibil mai jos

□ ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

□ prin poştă, pe adresa Ministerul Transporturilor și Infrastructurii– Direcţia  Comunicare și Dialog Social – Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti;

□ prin fax la numărul de telefon 021-319.61.29

□ la sediul Ministerului Transporturilor și infrastructurii, la Registratura - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G, în cadrul programului de lucru Luni-Joi - 08.00 - 16.30; Vineri - 08.00-14.00

Materialele transmise vor purta menţiunea "Propuneri privind . . . . . . . . . . (denumirea proiectului de act normativ)" 

Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei, la linkul  Registru propuneri (mt.ro)

 

Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată în scris. 

 

ÎN SITUAȚIA ÎN CARE DORIȚI CA NUMELE ȘI PRENUMELE DUMNEAVOASTRĂ (SAU DENUMIREA PERSOANEI JURIDICE) SĂ NU APARĂ ÎN TABELUL CU PROPUNERI PRIMITE DIN PARTEA SOCIETĂȚII CIVILE AVEM RUGĂMINTEA SĂ SPECIFICAȚI ACEST LUCRU LA SFÂRȘITUL DOCUMENTULUI TRANSMIS DE CĂTRE DUMNEAVOASTRĂ

 

Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 16.09.2022.

Pentru informaţii suplimentare, vă stăm la dispoziţie la următoarele date de contact: telefon: 0751.192.431, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. persoană de contact: Adrian Olteanu

 

Documente conexe

VERSIUNEA ÎMBUNĂTĂȚITĂ - 15.09.2022

Prezentat în

Şedinţa

Data

   
E-consultare
In cadrul acestei rubrici se vor indica articolele din proiectul de act normativ pentru care exista o propunere de modificare
Selecteaza fisierul
E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!